Un adolescent de 16 ani din județul Neamț, a murit marți, după ce a fost călcat de o căruță trasă de tractorul condus de mama sa.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț, Dimitrie Mocanu, a declarat pentru Mediafax că incidentul a avut loc pe un drum communal din satul Mesteacăn, comuna Icușești.
„O femeie în vârstă de 41 de ani, din Icușești, conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un tractor ce tracta o balotieră, urmată de o remorcă și de o căruță. Fiul acesteia, în vârstă de 16 ani, se afla pe baloții de fân aflați în remorcă. La un moment dat, adolescentul s-ar fi dezechilibrat și a căzut pe carosabil, fiind strivit de roțile căruței”, a spus Mocanu.
Un echipaj medical a constatat decesul adolescentului, iar mama sa este cercetată acum pentru ucidere din culpă, dar și pentru că nu avea permis de conducere pentru acel ansamblu de vehicule. Mai mult, tractorul și remorca nu erau înmatriculate.
Un adolescent în vârstă de 16 ani a murit anul trecut, chiar în prima zi de Crăciun, după ce a condus o mașină și a pierdut controlul volanului într-o curbă și intrat într-un cap de pod.
Potrivit Poliției Cluj, tânărul de 16 ani conducea mașina dintre satul Pădureni spre strada Oașului, din Cluj-Napoca.
„Pe fondul neadaptării vitezei în curbă, a pierdut controlul vehiculului și a intrat într-un cap de pod. Conducătorul auto se afla singur în mașină în momentul impactului, iar, din nefericire, acesta a decedat pe loc”, au transmis reprezentanții Poliției Cluj, care au făcut cercetări în acel caz.
O adolescentă de 16 ani a fost spulberată pe trecerea de pietoni în dimineața zilei de 27 noiembrie 2019, în comuna Tărtășești din județul Dâmbovița.
Fata mergea spre școală și a traversat pe trecere, dar nu a mai apucat să ajungă pe cealaltă parte a străzii. Un șofer a lovit-o în plin și a aruncat-o în aer câțiva metri.
Minora a rămas inconștientă pe carosabil și a fost transportată în stare gravă la Spitatul Elias din Capitală.
Șoferul, în vârstă de 43 de ani, s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.